Miercuri, 05 Octombrie 2011
Ieri la hotelul Camino au fost prezentate două proiecte cofinanțate din Fondul Social European, în care sunt parteneri Sectorul 4 al Municipiului București, Primăria Municipiului Curtea de Argeș, Primăria Orașului Murfatlar și Asociația A.Vo.G. (asociație neguvernamentală din Italia, care de la înființare-1995, s-a ocupat de persoanele defavorizate și de minorii cu risc din Regiunea Campania).
Durata proiectului „Îmbunătățirea accesului grupurilor vulnerabile pe piața muncii” este de 34 luni, cu un cost total de 16.898.022 lei, iar al doilea proiect, „Promovarea egalității de șanse și de gen în ocupare și în societate”, are o durată de 31 de luni, costurile totale fiind de 10.908.933 lei.
Primul proiect prezentat în cadrul conferinței a fost „Îmbunătățirea accesului grupurilor vulnerabile pe piața muncii”, iar prin acest proiect se urmărește „facilitarea accesului la ocupare a persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile în scopul evitării excluziunii sociale, marginalizării, discriminării și riscului de sărăcie, prin implementarea de planuri individualizate de formare profesională pentru dezvoltarea aptitudinilor și a calificărilor de bază ale acestora”. Grupul vizat de acest proiect este format din 200 de tineri de peste 18 ani care părăsesc sistemul instituționalizat de protecție a copilului, 600 de membri ai familiilor sărace și 10 persoane din cadrul Centrului de Incluziune Socială, în procente egale femei-bărbați.
Şanse mai mari de integrare pentru femeiAl doilea proiect prezentat este „Promovarea egalității de șanse și de gen în ocupare și în societate”. Prin acest proiect se urmărește promovarea principiului egalității de șanse și de gen în societatea românească, încurajarea egalității de șanse pe piața muncii pentru femei, prin creșterea competivității și accesului acestora pe piața muncii. De asemenea, se dorește îmbunătățirea capacității partenerilor din cadrul proiectului de a facilita integrarea femeilor pe piața muncii și de a promova egalitatea de șanse și de gen și eliminarea practicilor discriminatorii.
Grupul țintă al acestui proiect este de 540 de femei, 20 de manageri ai autorităților publice locale și centrale, 380 de angajați ai personalului din autoritățile publice locale și centrale și 400 de angajați din personalul partenerilor sociali.
La conferinţă au vorbit despre aceste proiecte Mihai Laurențiu, reprezentantul Sectorului 4 al Municipiului București, Mihaela Cincu, reprezentanta Primăriei orașului Murfatlar, Claudia Gâlcă (Primăria Curtea de Argeș), și Mariana Moise (șefa Servicului de Asistență Socială, din cadrul primăriei municipiului Curtea de Argeș). De asemenea, a fost prezent și primarul Nicolae Diaconu care a conchis - „Se adaugă la zestrea noastră de proiecte”.
Sursă: Interes Argeșean

Ieri, în sala de conferinţe a Complexului Camino, au fost lansate două proiecte cofinanţate din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007 – 2013 la care Primăria Curtea de Argeş este partenerul Primăriei Sectorului 4 a Municipiului Bucureşti. Alături de acestea la implementarea proiectelor mai participă Primăria oraşului Murfatlar şi Asociaţia A.Vo.G. din Italia, o asociaţie neguvernamentală, cu experienţă semnificativă în implementarea proiectelor cu finanţare nerambursabilă.
Cele două proiecte sunt “Îmbunătăţirea accesului grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii” şi “Promovarea egalităţii de şanse şi de gen în ocupare şi în societate”. Ele îşi propun includerea persoanelor vulnerabile în programe de consiliere socio-profesională prin înfiinţarea unui Centru de incluziune socială, precum şi a unui Centru de Resurse pentru Egalitate de Şanse în Ocupare şi în Societate pentru promovarea egalităţii de şanse şi pentru dezvoltarea socio-profesională a femeilor.
În aceste proiecte, primăria noastră nu participă cu fonduri proprii, fiind partener şi reprezentantul Regiunii Sud Muntenia. Se urmăreşte identificarea unor profesii pe care persoanele vulnerabile le-ar putea ocupa după instruirea lor, precum şi a întreprinzătorilor care vor fi stimulaţi să creeze noi locuri de muncă.
Sursă: Argeș Expres

Conferința de presă din Curtea de Argeș 04 octombrie 2011
„Îmbunătăţirea accesului grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii” şi „Promovarea egalităţii de şanse şi de gen în ocupare şi în societate” sunt două proiecte pe care Primăria Murfatlar le va implementa alături de trei parteneri
Primăria Murfatlar, în parteneriat cu Municipiul Bucureşti, sectorul IV, cu Primăria municipiului Curtea de Argeş şi cu Asociaţia A.Vo.G din Italia, a demarat, la sfârşitul săptămânii trecute, două proiecte: „Îmbunătăţirea accesului grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii” şi „Promovarea egalităţii de şanse şi de gen în ocupare şi în societate”, cofinanţate din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 „Investeşte în oameni”. Printre cei care au participat la evenimentul de lansare a celor două proiecte s-a numărat şi deputatul PDL, Constantin Chirilă. Proiectul „Promovarea egalităţii de şanse şi de gen în ocupare şi în societate” se înscrie în aceeaşi direcţie de combatere a discriminărilor şi de promovare a drepturilor femeilor. Proiectul va contribui la atingerea obiectivelor Strategiei Europene de Ocupare, cu privire la accesul femeilor pe piaţa muncii, centralizându-se pe investiţia în capital uman prin intermediul formării profesionale şi prin îmbunătăţirea abilităţilor. Grupul ţintă al proiectului este format din 540 de femei, 20 de manageri ai autorităţilor publice locale şi centrale, 380 de angajaţi ai personalului din autorităţile publice locale şi centrale, 400 de angajaţi din personalul partenerilor sociali. „Obiectivul general al proiectului îl constituie promovarea principiului egalităţii de şanse şi de gen în societatea românească, încurajarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii pentru femei, prin creşterea competitivităţii şi accesul acestora pe piaţa muncii. De asemenea, proiectul urmăreşte îmbunătăţirea capacităţii partenerilor naţionali din cadrul proiectului de a facilita integrarea femeilor pe piaţa muncii şi de a promova egalitatea de şanse şi gen”, a explicat Gheorghe Cojocaru, primarul localităţii Murfatlar. Printre rezultatele aşteptate menţionăm: organizarea campaniilor de informare în ceea ce priveşte promovarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii, crearea unei structuri permanente pentru promovarea egalităţii de şanse şi pentru dezvoltarea profesională a femeilor, crearea a două reţele regionale de sprijin, sub forma comunităţilor de practică, organizarea a două schimburi transnaţionale de experienţă între personalul administraţiilor publice locale româneşti şi italiene.
Tinerii din sistemul instituţionalizat, ajutaţi să-şi găsească un loc de muncă
Cel de-al doilea program – „Îmbunătăţirea accesului grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii” se va desfăşura în trei regiuni de dezvoltare ale ţării: Bucureşti – Ilfov, Sud – Est şi Sud – Muntenia, luând în considerare priorităţile de dezvoltare identificate în cadrul fiecărui Plan de Acţiune pentru Ocupare şi Incluziune Socială. Grupul ţintă este format din: 200 de tineri peste 18 ani, care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului, 600 de membrii ai familiilor sărace, 10 persoane din cadrul Centrului de Incluziune Socială. Proiectul răspunde nevoilor de creştere a ratei de ocupare, obiectiv fixat în cadrul Strategiei Europene de Ocupare, dar şi liniilor directoare integrate pentru creştere economică şi ocupare prin calificarea şi susţinerea grupurilor vulnerabile în integrarea pe piaţa muncii. Un alt obiectiv al acestui proiect este facilitarea accesului la ocuparea persoanelor care aparţin grupurilor vulnerabile, în scopul evitării marginalizării, discriminării şi riscului de sărăcie, prin implementarea de planuri individualizate de formare profesională pentru dezvoltarea aptitudinilor şi a calificărilor de bază ale acestora. Printre rezultatele aşteptare enumerăm: crearea unei pagini web a proiectului, care va fi mereu actualizată, organizarea campaniilor de informare şi promovare îndreptate spre angajatori, comunităţi locale şi factori de decizie pentru integrarea şi combaterea discriminării la locul de muncă a persoanelor care aparţin familiilor sărace, înfiinţarea unui Centru de Incluziune Socială, servicii de consiliere psihologică şi profesională individuală, precum şi organizarea a cinci sesiuni de informare cu posibili angajatori.
Sursă: Ziua Constanta
Data : 26 Septembrie 2011
Primarul oraşului Murfatlar, Gheorghe Cojocaru: „Cele două proiecte se vor desfăşura în trei regiuni de dezvoltare, luând în considerare priorităţile de dezvoltare identificate în fiecare regiune”
PROGRAM TRANS-REGIONAL Două proiecte importante pentru locuitorii din Murfatlar, Bucureşti şi Curtea de Argeş au fost lansate, ieri, la Constanţa, de administraţia locală din Murfatlar. Cele două proiecte vizează „Îmbunătăţirea accesului grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii“ şi „Promovarea egalităţii de şanse şi de gen în ocupare şi în societate“ şi sunt cofinanţate din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Prin implementarea celor două proiecte se urmăreşte facilitarea accesului la ocupare al persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile în scopul evitării incluziunii sociale şi promovarea principiului egalităţii de şanse şi de gen în societatea românească. Atât unul, cât şi celălalt proiect se vor desfăşura în trei regiuni de dezvoltare (Bucureşti, Sud-Est şi Sud-Muntenia) luând în considerare priorităţile de dezvoltare identificate în cadrul fiecărui plan regional de acţiune pentru ocupare şi incluziune socială.
Sursa: Telegraf online
Data: 26 Septembrie 2011
„Imbunatatirea accesului grupurilor vulnerabile pe piata muncii” si „Promovarea egalitatii de sanse si de gen in ocupare si in societate” sunt doua proiecte pe care Primaria Murfatlar le va implementa alaturi de trei parteneri Primaria Murfatlar, in parteneriat cu Municipiul Bucuresti, sectorul IV, cu Primaria municipiului Curtea de Arges si cu Asociatia A.Vo.G din Italia, a demarat, la sfarsitul saptamanii trecute, doua proiecte: „Imbunatatirea accesului grupurilor vulnerabile pe piata muncii” si „Promovarea egalitatii de sanse si de gen in ocupare si in societate”.
Sursa: Ziare Live
Primaria Murfatlar lanseaza, maine, la hotelul Doina din statiunea Mamaia, doua proiecte Imbunatatirea accesului grupurilor vulnerabilepe piata muncii si „Promovarea egalitatii de sanse si de gen in ocupare si in societate . Proiectele sunt cofinantate din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane si are ca obiectivefacilitarea accesului la ocupare a persoanelor apartinand grupurilor vulnerabile in scopul evitarii inlcuziunii sociale si promovarea principiului egalitatii de sanse si de gen in societatea romaneasca.
Sursa: Revista presei
Data: 22 Sep 2011
Vineri, 23 septembrie, Primăria Murfatlar, în calitate de partener, împreună cu autoritatea publică locală din Sectorul 4 al municipiului Bucureşti, în calitate de beneficiar, Primăria Curtea de Argeş şi „A.Vo.G.“, o organizaţie nonguvernamentală din Italia, în calitate de parteneri, organizează conferinţa de lansare a două proiecte: „Îmbunătăţirea accesului grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii“ şi „Promovarea egalităţii de şanse şi de gen în ocupare şi în societate“.
Cei patru factori implicaţi şi-au dat mâna pentru a pune în aplicare două proiecte sociale trans-regionale care vizează integrarea sau reintegrarea socială a persoanelor care aparţin familiilor sărace şi a tinerilor peste 18 ani care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului, dar şi egalitatea între femei şi bărbaţi în mediul social, economic şi al muncii. Programul ia startul în Constanţa, Bucureşti şi Curtea de Argeş şi are o perioadă de implementare de 34 de luni. România are multe probleme, iar de cele sociale, care presupun să întindem o mână de ajutor acelora ce au nevoie atunci când trebuie, nu se ocupă foarte multă lume. Primăriile din Murfatlar, Sectorul 4 al municipiului Bucureşti şi Curtea de Argeş au bătut palma pentru o colaborare între mai multe regiuni ale ţării care începe practic la sfârşitul acestei săptămâni. Reprezentanţii autorităţilor locale trebuie să identifice copii şi tineri care au nevoie de ajutor în găsirea unui job, care au părăsit sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului sau care provin din familii foarte sărace. Mai exact, s-a constatat că grupurile vulnerabile vizate de proiect sunt percepute negativ de către angajatori şi au probleme în ceea ce priveşte integrarea şi reintegrarea pe piaţa muncii, iar prin proiectul de faţă se vor asigura măsuri de sprijin complex şi asistenţă susţinută în ceea ce priveşte depăşirea problemelor lor curente. Prin acţiunile implementate se urmăreşte dezvoltarea stimei de sine şi a încrederii în propria putere de a depăşi obstacolele psihologice prin creşterea nivelului de calificare profesională.
Femei egale cu bărbaţii
În ceea ce priveşte „Promovarea egalităţii de şanse şi de gen în ocupare şi în societate“, proiectul le vizează pe femeile dezavantajate din punct de vedere social şi economic, cu un nivel de educaţie şi pregătire profesională redus şi cu dificultăţi în menţinerea unui loc de muncă şi femei care vor să-şi dezvolte cariera prin lărgirea spectrului de cunoştinţe şi competenţe profesionale. Se urmăreşte o mai bună promovare a femeilor pe piaţa muncii spre a obţine slujbe mai bune. Şi pentru a atinge aceste obiective, autorităţile implicate au propus organizarea şi desfăşurarea programelor de formare profesională adresate grupului ţintă, pentru creşterea şi diversificarea competenţelor profesionale, pe baza datelor furnizate de studiul de caz, în funcţie de nevoile specifice ale femeilor şi de cerinţele pieţei muncii. Vor fi furnizate cursuri de formare profesională şi de învăţare a limbii engleze pentru persoanele cu pregătire redusă. Femeile cu pregătire superioară interesate de dezvoltarea carierei vor beneficia de cursuri de dezvoltare personală şi de formare în mediere socială, management general şi manager de proiect. Ambele categorii vor beneficia de consiliere şi instruire privind dezamorsarea stereotipurilor culturale de gen, combaterea hărţuirii sexuale la locul de muncă, dar şi a violenţei în familie, legislaţia muncii şi aspectele legislative ale egalităţii de şanse în câmpul muncii şi în sfera socială.
Plimbări în Italia
Atât reprezentanţii autorităţilor locale care vor munci în cadrul acestor proiecte, cât şi cei din grupurile ţintă vizate vor efectua mai multe deplasări pentru schimb de experienţă de la o regiune la cealaltă şi chiar în Italia, la partenerii autorităţilor române. Cele două proiecte sunt finanţate de Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU). Valoarea celor două programe însumează circa 27 de milioane de lei noi.”
Sursa: Jurnalul de Constanta
Data: 22 septembrie 2011




