Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti – este o instituție publică cu sediul
în București cu implicare directă în dezvoltarea locală. Prin natura activităților sale, aceasta influențează în mod direct aspectele economice și sociale ale comunității. Sectorul 4 al Municipiului București și direcțiile din subordine au experiență în elaborarea, implementarea și gestionarea a numeroase proiecte proprii, cum ar fi: „Campanie de informare legată de prezența României în UE”. „Ziua Internațională a Toleranței”: campanie pentru reducerea dependenței de serviciile sociale; „Îmbunătățirea măsurilor de protecție socială” –
crearea unei baze de date care să cuprindă beneficiarii de asistență socială.
Primăria Municipiului Curtea de Argeș – este o instituție publică, aceasta are rolul de a realiza administrarea economică, financiară, socială și de gospodărire a municipiului. Astfel în atribuțiile sale intră gestionarea bugetelor și cheltuielilor aferente fiecărui an în curs, atragerea de noi fonduri precum și direcționarea acestora în direcțiile cele mai utile. În prezent, Primaria Municipiului Curtea de Argeș derulează proiecte cu finanțare europeană de peste 14 milioane de euro.
Primaria Orașului Murfatlar – este o instituție publică, strategia sa
de dezvoltare cuprinde numeroase proiecte care au contribuit și vor contribui la dezvoltarea și impulsionarea locală din punct de vedere economic, social și cultural. Primaria Orașului Murfatlar actionează împreună cu alte instituții și ONG-uri pentru realizarea de proiecte, desfășurarea de acțiuni sau evenimente în parteneriat, transmiterea reciprocă de propuneri și observații în scopul adoptării, conform principiului transparenței, a deciziilor celor mai potrivite pentru servirea binelui public.
Asociația A.Vo.G. – este o asociație neguvernamentală din Italia, înființată în anul 1995 care are o experiență semnificativă în elaborarea, implementarea și
gestionarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă, având numeroase proiecte finalizate finanțate din FSE în Italia, Regiunea Campania. Încă de la înființare,s-a ocupat de persoanele defavorizate și de minorii cu risc din Regiunea Campania. De asemenea, organizează cursuri de formare profesională acreditate pentru Regiunea Campania.


